In calatoria pe care ai inceput-o nu pot sa te urmez.
Raman in urma.
Ca atunci cand trenul se umple de calatori si eu nu pot decat sa le fac cu mana de pe peron.
Ce ironie! Daca as fi fost in tren mi-ar fi parut rau ca plec.
De aceea nu-mi place sa te conduc pe peron. Nu pot sa ma gandesc la tine si la fericirea ta.
In egoismul meu uman ma intristez la gandul ca n-o sa te mai vad niciodata.
Si as vrea sa vin si eu
dar trenul pe care il astept eu nu e inscris inca in lista de sosiri.
In plus mai am multe de descoperit, prietene drag,
multe de experimentat.
Oricat as vrea nu pot inca sa plec.
Iti scriu scrisoarea asta despre mine, despre experimentul urias din care fac parte,
despre cum e sa fi om.
Cand ne vom revedea undeva,candva iti voi povesti totul:
cum e sa iubesti, cum e sa-ti fie foame, cum e sa fii speriat, cum e sa tanjesti dupa ceva nedefinit, cum e sa dai, sa primesti, cum e sa ai o inima de piatra pe care sa o poti transforma in praf de stele.
Iti voi spune tot.
Vom rade trecutului ca doi vechi buni prieteni.
Pe curand