repet în gând întregul spectacol ce va urma

îmi dreg vocea îmi verific telefonul trag aer în piept
căutând să-mi mențin o mină distrată absentă străină de tine
în curând va trebui să sun
la început voi tacea numai eu un sfert o jumătate de oră
sau chiar mai mult
nu trebuie să te las să-mi simți emoțiile
să nu mă întrebi de ce tac de ce am sunat cine sunt nici chiar ce mai fac
prima voi tăcea eu
întâi degajat apoi cât se poate de sec și neutru
tu o să taci mai târziu despre infinitatea promisiunilor
duse prin două puncte spre gândurile mele

ți-aș fi spus să nu uiți
că iubirea e o scurtă primăvară
(evident albastră)
să nu plângi
fă-mă doar să înțeleg cum sfredelești lumea
cu dorul îngenuncheat între iriși
și acum taci taci și ascultă
vântul ce ne poartă hai hui
rostogolindu-se iubindu-se
nevăzut neauzit curând ori prea târziu

de albastru n-o să iubim niciodată îndeajuns