Acum înțeleg de ce se vaită
pădurea iarna,
tremurând în bătaia vântului.
Acum simt zbuciumul spicelor
biciuite în furtuna ploii...
Dorul de tine imi bântuie sufletul
și-mi biciuiește inima.
Și culmea,îți place!
Te-aș condamna,dar mă incântă
viforul iernii in noaptea pădurii
și-mi dă fiori
furtuna ce-nvăluie marea de spice.
Un lucru mă sperie ,
de fapt, prezumtiva nereușită.
Am si eu loc in inima ta?
Unul cât de mic...