nu pot visa
mântuirea nu mi-e în praf
și nici în creier

acest ecumensim barbar
o sondare a dorinței inițiale
spaima că polii se vor inversa ireversibil

și ultimatumul inocenței
dizolvată în plăcerea de a
savura complicitatea celorlalți

nu sunt de aici
cum nu sunt de nicăieri
dar merg mereu înainte
conștiința plăcerii spărgând
toate tiparele și bizarul unei existențe
trăită numai pe marginea incertitudinii

conștiința ca o casetă strălucitoare
mii de ace înfipte în pielea inimii
unde visele au consistența rigidă
a plasticului din vitrinele frumos colorate