O priveam
întro dimineață de luni
cum își încolțea
zilele
și-și apăsa pașii prin dormitorul roz.
Pereții goi
prizau aroma de femeie singură
cu ciorapii întinși languros spre coapse.
Acolo,
foșnitor,
aștepta înduioșată desăvârșirea.
Își ridica greu tălpile
spre locul întâi de pe podium
răsfirându-și degetele spre veioza cu abajur cald,
lacul de pe unghii
avea aer glaciar.
În barete subțiri,
drumurile în așteptare
schițau umbre de septembrie ars.

O lăsam să-și taie breton
și lustruiam oglinda ovala.