Eu și Hristos


L-am ucis și înviat pe Hristos de atâtea ori în mine încât nu știu dacă mai are putere să se roage pentru un netrebnic și să strige către ceruri: "Iartă-L, Doamne, că nu știe ce face!" Omenirea L-a răstignit o dată, și a fost de ajuns, eu I-am bătut mereu câte un cui și L-am lăsat să atârne. Cred că prima dată a fost în mâna stângă și a atârnat așa multă vreme, apoi a urmat și cealaltă și un picior. Rareori L-am îmbrățișat și I-am sărutat rănile în încercarea de a le vindeca, sau nu, mai bine zis de a le alina suferința. De două ori sau poate trei am vrut să-I scot cuiele însă am crezut că doare și m-am oprit. În acele momente plângeam mult și îmi doream să mor. Să mor pe loc, să mor... Și peste o zi, două, trei, cine mai știe... începeam iar să bat piroane în aceleași și aceleași mâini și picioare cunoscute. Am făcut multă vreme asta până nu am mai avut unde, până când între o gaură și o altă gaură nu mai puteam să înfig nici un cuișor.
Dacă aș fi avut tăria să-L omor și gata. Să îl strâng de gât și să mă uit la El cum moare. Să văd ce zice, ce face, zâmbește, mă ignoră, se roagă.
Mi s-a uscat gura și nu mai pot să vorbesc, de abia dacă mai pot gândi. Mă doare ceva, mă doare rău dar nu știu unde. Aș vrea să urlu și nu pot, nu mai am glas, nu mă aud, nu mă înțeleg, nu mă știu, nu mă recunosc. Ce se întâmplă?
Hristos se pregătește să plece? Nu mai îndură loviturile? Nici nu mai am unde să bat. Nu e bine să pleci, căci eu nu am unde să te îngrop... nu am țărână, nu am giulgiu. Doamne, nu pleca din mine, că rămân singur și îmi e frică. Eu pe cine mai răstignesc? Ce zici? Nu înțeleg. Cum nu te-am răstignit pe Tine? Atunci pe cine? Nu, Tu vrei să râzi de mine. Ce mai aștepți atunci? Râzi! Râzi ca să te vadă toți cum ești tu cu adevărat.
Dar... cuiele, piroanele, eu știu că le-am bătut. Nu cred, nu cred că tu nu ai fost răstignit în mine, de mine, pentru mine. Nu e adevărat... atunci pe ........?
EU?...