De mă bate vîntul
Toamna pe cîmpie,
Mă mai poartă gîndul
Prin copilărie.
Imi adun credința
Din imensa noapte
Și îmi chem sentința
Prin desfrîu de șoapte.
Îmi culeg cu ură
Fapta-n raza florii,
Dar, din flori de zgură,
Năpădesc fiorii.

Chem o nouă șoaptă
Dintre toate cele,
Noaptea stă și-așteaptă
Gîndurile mele.
Cheamă depărtarea
Nourii în floare
Și-mi urăsc chemarea
Cînd privesc la soare.
Lunecă tîrzie
Luna printre stele
Și-apoi vîntu-adie
Visurile mele.

Șoapta desfrînată
Stăruie-n furtună,
Iar prin tot, de-odată,
Sîntem împreună.
Reclădesc palatul
Sfărîmat de silă
Și umbresc înaltul
Fără să am milă.
Ca prin totdeauna
Să-mi săpați mormîntul
Cînd va bate luna
Și-n desișuri vîntul.