Treceam prin cenusia toamna/pe sub copacii tristi ca mine/cate clipe am numarat pierdute/atatea zile mi s-au scurs cernute/anii am refuzat sa-i numar ca-i prea trist/si e pacat sa-mi tulbur starea de amortire/cu un nor negru de-amintire...
Cam atat am notat intr-un coltisor in agenda pe ziua de azi...am regasit in schimb cateva versuri pe care le-am scris inspirandu-ma dintr-o poezie a lui Tarnea:
Langa o ceasca de cafea /impartasim aceeasi teama/si nu-nteleg de fel ce-ai vrea/si nu-nteleg ce ma mai cheama .
Si ai pleca/si te-as lasa/liber sa te pierzi prin amintiri/asa cum destinul le este/mereu eternelor iubiri .
Dar daca pleci pustiu ramane /desertul va creste in mine/dar daca stai/cum esti asa si vei ramane/nefericit pe veci dar langa mine.
Asa putine mangaieri au fost/ si lacrimi mult prea multe /ne este dat asa cum ne-am temut/sa traim doar din amintiri/din ce-am fost noi la inceput...trecut...
pe maine...