Cat tine o secunda pentru tine cand stai langa mine, daca pentru mine tine un veac? Buna intrebare, nu? Poate ca nici nu bagam de seama secunda care trece. Cu siguranta ca nu o simtim. Dar dupa o alta shi o alta secunda, incepem sa ii ducem dorul. Asa este ea facuta, sa fuga repede din noi, asa suntem noi facuti, sa ii dam drumul si apoi sa o regretam. Un mare om, Marcel Proust, a scris o minunata carte , in care spunea printre randuri ca timpul este relativ. Ne-a aratat cum legam clipele de concret, real, de teluric, ca sa le regasim mult mai tarziu , bucurandu-ne , caci le-am crezut pierdute. De cand am inceput sa gandesc de unul singur , mi-am jurat sa nu regret niciodata nimic. Acum imi amintesc mereu acea clipa shi regret ca am jurat sa nu regret. Intelegeti de ce? Dar viata asta scurta si mizera nu se opreste pentru nimeni. Asa ca ma pierd din nou in noianul prezentului, alergand spre viitor, plangand trecutul mort si sperand ca intr-o zi, mult dupa ce voi fi mort, cineva va veni la mine shi imi va spune: "Uite, ia caseta asta; ai aici inregistrata toata viata ta"