Au trecut 11 luni de cand am inceput sa traiesc cu adevarat. Oricat de bizar sau desuet ar parea, cred ca aceasta este sintagma care mi se potriveste cel mai bine. Au trecut zile si nopti fara sa stiu de existenta minunata a iubitului meu. Dar, de cand ne-am (re)gasit, intreaga mea fiinta s-a metamorfozat. Si parca, pentru prima data, verbul "a iubi" nu mai este doar un cuvant de dictionar.
Dragostea mea nu se masoara in kilometri sau kilograme. Dragostea mea nu se poate inchide intr-un singur cuvant. Dragostea mea nu poate fi rosie, ca in povestile adolescentei. Cred ca, mai degraba, ar putea fi albastra ca infinitul cerului.
Dragostea mea este rotunda si neteda ca o piersica. Este calda si un pic zapacita ca o ploaie de vara. Este incredibila si neasteptata, un dar nesperat de la o divinitate caruia i s-a facut mila de marginirea in care traiam. Pentru ca aceasta dragoste mi-a deschis portile universului si tainele la care ravneam, acum imi sunt atat de familiare!... Mi-e imposibil sa descriu iubirea si fericirea ce m-au cuprins instantaneu.
La multi ani!, iubitule. Si la mai multe aniversari.