Să nu mai fiu?
Atunci de ce-as mai fi fost creată?
Să nu mai îndur?
De ce-a fost creată suferinta?
Să nu mai plâng?
Dar lacrimilor care li-i rostul?
Să nu mai râd?
Asta-i culmea!
Să nu mă mai bucur?
Bucuria dă sens vietii.
Să nu mai tac?
Si cine m-ar auzi?
Să nu mai vorbesc?
Si cine-o să mai facă valuri?
Să nu mai simt?
Spuneti-mi cum!
Să nu mai iubesc?
Se poate...Dar...
Să nu mai gândesc?
Asta nu se poate!
Să nu mai visez?
Atunci cu ce să-mi umplu singurătatea?
Să nu mai cred?
Nu pot. Si nici nu vreau.
Să nu-mi mai pese?
O, cât mi-as dori!
Să nu mai astept?
M-am obisnuit.
Să nu mai donez suflet?
E destul.
Să nu mai îmbătrânesc?
Asta da!
Să nu mai mor?
Pe nimeni nu iartă.
Să nu mai am aripi?
Cum...cum ar fi viata?
Să nu mă mai întreb?
Dar cum as afla răspunsurile?
Să nu mai...?