o lalea falnica-si intinde gatul spre infinitul fericirii. detine minunata culoare a unui apus e soare neincetat. bratele ei tremurande dub vantul stricaciunii se inalta dornice ajungerii la cer. se scalda in lacrimi dulci si atinge cu picioarele-i umede un cristal spalacit de viata. Comoda se propteste pe marginea nemuritorului gand al frumusetii. Tanjaste dupa glasuri dulci ce o acopera ca un val de ceata incrucisata. Atarna de un fir de lumina stramba sarutand ritmul intunecat al muzicii prietenoase ce ii rasuna prin venele patate. Poarta un guler de gelozie sfaramandu-i gratioasa culoarea de roza regala. Prin gandurile-i pretioase nu observa caldura in care se afla, gandurile-i sunt inalte, mai inalte decat este ea in sine. E cald, se apleaca un pic in fata vatului otravitor. Invaluita de un fum amar, il strange in petalele-i scaldate in lumina lunii plangatoare. Pluteste strain, de parca n-ar fi, canta surde cantece negricioase, privirea lebedei blande adoarme intr-un inel de scrum subtire. Piatra asutita din jurul ei ii toceste gandurile nemuritoare. Adoarme invaluita de un fum strain de parca n-ar fi...