domnule doctor,

mă doare de câteva apusuri umbra...
mă doare vișiniu cu lacrimi negre și amar,
cu chip de cascadă spre cerul nedeschis
de ceva mai bine de doi ochi căprui picurați cu smarald.

domnule doctor,

mă doare o jumătate aprinsă de inimă
purtând pe brațul stâng o jumătate înmormântată de apus
nescurs de pe albia de plumb a vidului
spre înseninarea picăturii de dimineață.

domnule doctor,

mă doare Nilul de sub coasta nevisului din TINE
ca și cum nemurirea ar avea chip de punct asimetric tăiat
spre defensiva de foc a ghețarilor nemângâiați de vreun fulg de prăpastie
căzut cu toporul pe fruntea lor beată de-atâtea capilare.

domnule doctor,

de cât TU am nevoie să trăiesc?