E roșu în cuvânt
și-i toamnă totuși...
Þi-am căutat ieri chipul
pe spatele stâncilor
rămase de la facerea lumii
și n-am găsit nimic.
Þi-am ascultat glasul
în nisipurile ce se aștern
peste vechile piramide,
dar nu am auzit nimic.
Sunt mușuroaie de furnici sub ziduri,
și zidurile plâng roșu,gata să se dărâme.
Sunt aici spaime născute din cuvântul cel dintâi.
Îmi aștern pe hârtie existența
ca pe o funcție de gradul al doilea:
în viața mea nu există constante,
ci doar variabile și necunoscute.