De pe marginea fiecărei prăpăstii
vei putea privi adâncul din tine
dincolo de coincidența neuronilor
tu ești rezolvarea indeterminărilor
din spatele fiecărei iluzii despre tine

ori de câte ori închizi ochii tăi frumoși
ucizi câte un monstru din tine însuți
simți o plăcere ascunsă
în rănirea realității întotdeauna
motivat de iluzia că ești singur

altfel te fascinează prostește verticala
aidoma zborului pe care în oboseala dorinței
nu-l mai deosebești de imponderabilitate
te hrănești cu inconștiența simțurilor
fiecare unealtă îți pare parte din tine

dar te ascunzi de propriile gânduri
în spatele unor simetrii vitruviene
cu aceeași lene înnăscută, bolnavă
te sprijini pe cuvintele uzate cândva
rostirea lor este eterna ta scuză

chiar te satisface această invaliditate generala
ori ce asociere bizară sau logică
între imposibil și infinit te excită
până la punctul în care tu însuți
devii o definiție abstractă – nonverbală

uitând ca uneori totul se poate reduce
la o brutală comparație elementară
între doua stări chimice diferite
refuzi să îți măsori obsesiile
în spatele aceluiași factor „n”

de cele mai multe ori respiri inconștient
așa cum gândești – într-un reflex primitiv
atât de frustrat de lipsa controlului
încât ori ce absență a dumnezeului tău
îți produce o traumă cerebrală

metamorfoza ta se accelerează brusc
gândurile derapează între perechea și grupul tău
cu aceeași degenerare subiectivă
într-o personalitate unică structurală
derivată din dependența de tine însuți

dublate de tendința barbară de a subordona
gesturile cele mai blânde ajung să rănească
numești starea repulsivă fată de tine însuți suflet
îți reverși furia neputinței în fața oglinzii
astfel negarea a tot cea ce ești capătă inevitabil formă

alter ego – dramatic, de nejudecat, și nemuritor
toleranța devine supunere, crima – consensuală
îți definești iraționalul într-o polaritate simplă
ură – iubire, bucurie – tristețe, plăcere – greață
nici o vibrare nu-ți scapă din această cruzime

dar construiești imagini atipice – obsesive
redefinind periodic clișeele prin asociere
te destabilizează toate răspunsurile involuntare
din tine însuți față de stimulii afectivi
și plângi în fața creației prin „simpatie”

tu reacționezi distructiv cu tine însuți
într-un conglomerat metafizic complex
…
ce nu exclude ceea ce te face sa crezi
că toate aceste cuvinte îți sunt adresate ție