Deloc nu-mi pasă de ura ce mi-o porți
De vorbele urâte, de lacrimile ce le verși.
E mai bine așa. Acolo, în lumea mea nebună
Ce în țeastă-mi e închisă,
Te ador, iubito, la fel ca la-nceput.

Nu trebuie să știi asta, e pentru al tău bine,
Acum, când clipele în doi au luat sfârșit.
Gândurile veninoase, dorința de a-mi face rău
Sunt pentru tine mai ușor de suportat
Decât durerea de a nu mai fi iubită.

Îți văd disprețu-n ochii înlăcrimați,
Aceiași, ah, ce mă priveau cu drag,
Al căror negru mă țineau captiv,
Fermecat de taina ce-o purtau…
Tac, și în tăcerea mea îți spun adio.

Mergi pe drumul tău, sper unul luminos,
Rămâi la fel de pură, de misterioasă…
Fii înger pentr-un altul, care-o să fie vrednic
De ta iubire. Lasă-mă pe mine
Acolo unde m-ai găsit: în Iad!

Știu, ți-am greșit, dar regretul nu mi-l vei ști,
Îl țin în lumea mea, în care nu te vreau.
Este una osândită, peste care, iubito,
Sunt stăpân feroce, fără pic de milă
Pentru cei din ea…adică pentru mine!