ascultă puțin
bruma
căzând peste cireși înfloriți
de ce Și-o fi întors lumina de la noi,
evlavioșii?

fruntea înaltă e-acum încrețită de grația norilor negri fugind
peste pământul devenit din nou
humă
iar iureșul apelor scurse din ochii blajini
îneacă suspin de păcate
pregătind înalta judecată de apoi
după cele trei zile
lăsate să-ți plângi viața
moartă în tine demult

Noe și-a strâns din nou pruncii pe arcă
citind vis din umbra unui pescăruș:
creșteți și înmulțiți-vă!

rămâne doar așteptarea
mâna murdară s-acopere tâmpla tăcută în semn de supunere
Cerului
urmând să renaștem