cred că sunt nevrotică

azi soarele a răsărit la ora șase și treizeci și cinci de minute
prea devreme
alt poem cinematografic filmat într-un ritm fără de precedent
tărăind pe podea blana câinelui andaluz o femeie în rochie de seară cere un cocteil portarului unei mari companii antiaeriene năpădite de furnici

vând travelling-uri la bucată
toți avem prin buzunare scenele căzute la montaj
– ciudat cât de prost le-am jucat, cât de prost!
toți avem inima lipită cu scotch și învelită în kilometri de peliculă
și tuturor ne-a bătut, cel puțin odată,
reflectorul în ochi
pe când respiram amețiți între două replici

cred că sunt nevrotică
a plouat artificial între două cascadorii pe sârmă ghimpată
surpând pretutindeni coloana sonoră
iar femeia-în-rochie-de-seară și-a ridicat trupul de vioară
ca un paratrăznet
am o groază de imagini în culori tari, de care mă lovesc ca de-un perete într-o exuberanță industrială și de-a pururi netrucată
am o trupă de balet expresionist cu dansatori paralitici
și multe, multe succese de casă

ora 6, 35 de minute
femeia cu trup de vioară fâlfâind ca o flamur-afară
sic transit sic transit
FADE OUT.