sunt plămădit

din carnea lui Eros şi sângele lui Bachus

priviţi-mi îngerul intrat în stare de ebrietate

fantomă alimentată de singurătate

în colivia oaselor este închisă o inimă

ce bate la poartă fără niciun răspuns

inima este şi vie şi moartă

pe jumătate înşelată

de propriul ecou

te simt dincolo de imaginaţie

dar mă aflu într-un timp fără spaţiu şi într-un spaţiu acronic

(i se mai spune gaură neagră şi vreau să atrag

toată materia ta)

secundele dansează striptease în faţa plăcerilor carnale

cerşesc infinitului începutul sfârşitului

vreau să fiu Om aşa cum simt eu Omul

să trăiesc printre culori

şi nu printre cuvinte născute din euforia

de visuri şi speranţe alb-negru

palmele astea ar fi trebuit să fie porţi către alte vieţi

degetele astea menghină

ar fi trebuit să fie aripi sau muguri

celulele mele sunt spori care vor parazita universul

ce mică-i lumea când te cuprinde

colapsul iubirii

prăbuşirea tuturor zeilor

în caverna omului primitiv

cerul capotează

toate stelele rămân plate pe o stradă pe care-am fost celebri

sfinţii au chipul cioplit în marmura albă şi rece

eu mă închin la nişte rămăşite din lut

seamănă cu nişte figurine

cu sânii tăi aduc şi cu buzele tale

(unde eşti, coloana mea vertebrală este infinită

şi plină de sevă)

îmi pot creşte frunze pe fruntea Lunii

sau rădăcini în inima Pământului

pot fi vântul sau gândul

şi-n lacrimă te pot scălda, să fii nemuritoare

aminteşte-ţi ce am simţit, îngerul meu

cea mai frumoasă clipă de sinceritate

săgetându-mi sufletul dezvelit de iertare

un copil surghiunit într-o colivie de vise erotice

condamnat la dorinţă

mai exist?