Am vrut s-alerg în ploaie
singur și gol,
departe de lume,
să simt cum biciuie stropul
și vântul,
spinarea.
Am vrut, pe buze apa să curgă
și-n dinți să zdrobesc molecula sălcie,
iar glodul să-mi frângă cuvântul
și frigul să dârdâie cânturi în mine.
Am vrut ca ploaia de-afară,
să umple ploaia din cuget
și ochii să-nece-n arsuri,
cumplite șuvoaie din cer.
Doream să culeg apa cea vie
apa curată ca lacrima serii de mai,
prelinsă pe-ascuns,
pe scoarța unui mesteacăn uitat.
Am vrut s-alerg în ploaie,
s-o simt cum știe să plângă,
să-mi frângă
spinarea
despuiată,
departe de lume.