Lumina clipea deranjant și m-am dus
Să sting becul, dar.. vezi tu..
ÃŽnaintea mea l-a stins un fluture care
Împrăștia praful de pe aripile lui
Ca să le umple pe ale visului pe care îl ajuta
Să respire întunecând ultimii tăi pași
De pe coridorul unde hoinărisei în căutare de uși

Eu te tot strigam de dincolo
Auzisem zornăitul cheilor ruginite
(odată și odată vei rămâne la ușă așteptând
iar eu voi fi plecată până târziu
sau acasă devreme.. vorbind la telefon în baie
cum nu fac niciodată
și dimineața la 2 p.m. te voi găsi
tot așteptând)

dar tu nu auzeai
și nu vedeai
era o singură ușă
și tu nu o vedeai nici pe-aia

așa că ai plecat
iar eu m-am trezit
și te-am găsit așteptând
îți ruginiseră buzele...