întunericul mânjește orașul cu stele
aburii ling asfaltul care tresare prin somn
respirații sacadate reflectând cerul deșirat
în lungi ecouri de noapte
sunetele împietresc în nemișcare
spânzurate de frunze și-acoperișuri
cu capul în jos înfășurate-n aripi
liliecii zilei rotunde

e atâta liniște încât
se pot auzi casele amintindu-și viețile trecute
petrecute unele printr-altele
cercuri rotindu-se
rotindu-se în fiecare fereastră
ziduri pulsând lacrimi de tencuială coșcovită
riduri adânci
sângerând praf selenar

dospind în iarbă prin grădini presărate
la picioarele străzilor
și hrănindu-se cu inimă de vânt
umbrele-mbrățișează genunchii iederii
în adorație sălbatică
împreunare din care poate se vor naște
balauri de spaimă devorând visele
ghemuite pe pleoapele copiilor

culorile se-amestecă-n griuri compacte
pe paleta pictorilor nopții
pensule zugrăvind aici un nor
dincolo un ciob de înger de veghe
abia zărit pe umărul unei icoane
iar de cealaltă parte
o copită de demon pierdută pe cărarea
dintre două coșmaruri

de undeva dintre așteptările mute
se prelinge pe străzi bătaia de clopot
țintuind n-are-importanță-ce oră
de sfârșit și-nceput
peste care își suprapune ecoul
spărgând ecourile
un glas ciobit de vreme ca o amforă
it's ¤%& o'clock

and all is well
all is
well