se dezvelesc în văzul lumii apele
fără-ntrebări
nerușinându-și printre nori agapele
ca întâmplări
și ziduri și ferestre printre degete
ni se tot scurg
uitând s-oprească ora sau să pregete
dinspre amurg
se macină în mori sufletul pietrelor
întru păcat
c-ar fi trădat îmbratișarea vetrelor
și-ar fi uitat
de dincolo de noi se zbat aripile
în colivii
și genele-s prea grele printre clipele
de agonii
în pălăria de iluzii-a orbilor
un vag coșmar
își frânge lacrima de glasul corbilor
prim avatar
din ce în ce mai mulți își cad cortinele
peste priviri
din ce în ce mai des își poartă vinele
ca pe-amăgiri
își urlă sfidătoare nepăsările
cu gând încet
în timp ce se topesc sub pas cărările
fără profet