Când am clipit cu ochi de dimineață
mi-au stins lumina să nu-i simt căldura
dar am rămas cu zâmbetul pe față
împiedicând să mă orbească ura

Când am cântat cu glas de picătură
mi-au pus pe buze piatra cea de moară
dar melodia s-a prelins din gură
ținându-se de-o notă mai amară

Când am zburat cu aripă de spice
m-au urmărit și-atunci ca să mi-o taie
dar s-a format pe cer o cicatrice
ce naște uneori vlăstari de ploaie

Și numai când le-am spus ce mult mă doare
au râs parcă erau în agonie
dar n-au văzut că-n umbră, strop și soare
lăsasem urme fără ca să știe