E atât de întuneric
De-l pot măsura prin tăcerea voastră,
E atât de întuneric
Și nu vă mai caut cum licăriți
În noapte.

Singur, aprind o torță umană
În fie ce colț uitat de lumină,
Ard în tăcerea ce-n voi am cerut-o
Mormânt de suflet să-mi fiți,
Iar eu, în jurul
Uitării, să plâng.