Mă-ntrebai ca de obicei „ce faci gagico?”
și numai de pe buzele tale nu suna fals
eram „gagico” fără să încetez să mai fiu eu
fără să mă simt dezvelită
ci numai alintată între surâsuri
„te scot la un cico?” mă-ntrebai
și numai în zâmbetul tău „cico” era toată copilăria mea răsfrântă
mă aruncam atunci veselă
înot
lângă căpruiul irisului tău
să-l cuprind întreg
între două bătăi de inimă ca-ntr-o căsuță de șotron
desenată cu cretă perisabilă
mă vedeai emoționată copilărește
și mă numărai până la zece
comentând mulțimea în delir care aclama un knock out fără drept de apel
și râdeai râdeai râdeai
și eu te număram până la zece în gând
unu-căprui doi-geană trei-arcuirea sprâncenei ridicată-ntrebător...
(încă te număr până la zece și încă mai departe)
„gagico” îmi spuneai „lasă prostiile
ia-ți haina și hai să mergem azi e zi mare te scot la cico”

încă surâd numărând stele căzătoare
amintirii tale aplecate peste fruntea mea
crezând că dorm
și privindu-mă emoționat ca un copil
înotând căprui între două bătăi de inimă ca-ntr-o căsuță de șotron.