pământul se hrănește cu sângele meu
mă strânge cu toată puterea ierbii
pe făgașul unde îmi doarme strămoșul
zeu prea tânăr ce frământă lumea
ca pe-o bucată de lut oferind vântului
bucuriile și mâhnirea-mi fără leat

cel ce dăruiește cu ochii e mai prejos
de acela care-și întinde mâna ofrandă?

se spune că atunci când se nasc
unii oameni nu au destin
îl primesc într-o zi oarecare
de la o moașă ciudată cu ochi de cărbune

câteodată te caut prin mine de parcă o vâlvă
îmi fură toate emoțiile și le unge cu smoală
dansând ca o flacără deasupra unui alt înțeles
fiecare culoare se cântă altfel nu orice ton de negru
decorează buzele calde ale femeii cu frumusețea morții
grădină interioară a unei lumi blestemate de heruvimi

portretul meu tulburat de lună lucește
pe fundul cupei înflorind pe cer dimineți