Pământul îmbrăcat cu frunze șifonate
Privește înspre ceruri cu chipul maladiv
În toamna ce răsare,așterne peste noapte
Bemoli de ramuri rupte și chei de portativ.

Cântările-nfioară zvâcniri ce au să vină
A vântului apatic în rime desuete
Născând între satiră și zbaterea divină
Momentele de geniu și micile duete.

Clavire dezvelite dintr-un lințoliu moale
În adierea rece ca dintr-o crisalidă
Cu clapele-n lumină lucind ca mici petale
A unei flori de apă cu frunzele de cridă.