Mi se deschide
Universul în formă de frunză.
Se încheagă
Sângele în ochi de atâta lumină.
Ființa triunghiului se lungește;
De un unghi
Îl trag eu în jos,
Până ce chipul de frunze
Mi se scurge-n vene.
Ud muntele cu apele începutului;
Cerul crapă
În orbitele îngerilor.
Schițez necunoscutul
În neființă.