La ceasul cesta poate prea târziu,
Sunt unul și încerc o lume să re-nviu.
La ceasul cesta poate prea târziu.

Eliberat de iaduri, chiar și paradis
Declar războiul și poate-i doar un vis.
Eliberat de iaduri, chiar și paradis.

Și nu privesc cu ură eu la ancestrale ceruri;
Spre voi arunc osânda și nu la dalbii nouri.
Cum aș putea când păsări zboară-n stoluri
Și-nalță doar la soare, lună, ale vieții coruri.

Îmi amintesc strămoșii-njunghiați în spate
Și ruguri ce au ars înțelepciunea… fapte.
Îmi amintesc cuvinte cât o viață; șoapte
Și-acum pentru cei mulți ascunse-n noapte.

De-aceea chipul morții cu focu-mi vă trimit,
Chiar de geneza voastră voința vieții a strivit
Și sângele în vene spurcat și putred a-negrit
De frica iadului căci demoni lumii ați tocmit.

Poate ucis voi fi de această slovă…
Cu ura voastră ascunsă; “sfântă milostivă”
Poate ucis voi fi de-această slovă:

Moarte vouă, “leproase căpetenii”!