(“femeie răspândită în mine ca o mireasmă într-o padure”)

Lumina șerpuiește liniștită,
Adunându-și solzii leneși dintre ferestre
Și ostenind asupra pielii tale.

Îți cercetez trupul pe îndelete
Și degetele mele întâlnesc în cale
Stigmatele unor frământări fără ceas.

Ochii tăi se deschid în mine dureros,
Lipsiți de aer și stele – noapte adâncă –
Și eu îți întorc, orb, sărutarea,
Și o răsucesc
Până când colții mei cuprind formele lunii.
Iată, în carne îți joacă umbre de flori, iubito,
Și ți-am cuprins coapsa în vis