Cresc...in fiecare zi tot mai mult
...ma extind spre suflet. Ca o boala.
Ma urc pe mine precum mucegaiul pe un zid.
Imi escaladez fiecare vis si-l daram!
Ascund tot ce mi-a mai ramas sfant, de mine.

Cresc. Ma schimb. Eclozez din vechiul cocon si tot ce ma inconjoara, incet, dispare...
Mor incet cu toate gandurile avute candva..

Devin...alta fiinta: aspra, rece, colturoasa...
Cu gauri in coaste si dare de sare pe obraji,
Cu scoici in loc de gura si iarba-n loc de brate.
Ma transform. Repede. Fascinant si groaznic totodata.

NU! Nu vreau.. Ma opun schimbarii.
Sunt zidul de linga tine ce se coscoveste.
Nu stiu daca ar trebui sa zambesc..daca ar trebui sa fug?
Sunt din ce in ce mai amortita..
Nu mai simt decat stropii de ploaie.

Ma urc pe mine ca mucegaiul pe un zid: incet, tot mai mult,
Tot mai ud, tot mai verde, tot mai mult..
Cresc!!...si ma schimb: naparlesc vechile sperante.
Ma lepad de mine, de tot ce a fost odata mai bland si mai bun.

Uit...nu vreau sa uit..sunt atat de rece...de aspra..de ascutita..
Sa scrijelesc undeva aceste ganduri..
Orice as deveni, vreau sa-mi amintesc!