Singurătatea îmi pavează drumul spre necunoscut
cu lacrimi de sânge,
născute din dorul pentru viață.
Drumul pe care calc
este croit pe măsura pașilor mei,
unic pentru trupul meu și dureros de crud
pentru cei ce rămân în urma mea.

Atât de meticuloasă și pricepută,
luna, îmi luminează calea,
ca nu cumva să mă împiedic și să cad.
Ea este cea care va spune vremurilor viitoare,
că m-a însoțit până la marginile timpului,
și că a fost unica martoră când trupul meu
s-a transformat în țărână.

O vor chema îngerii la judecata de apoi
să spună, înainte de toate,
dacă a auzit în noapte
șoaptele mele, rugile mele
și în final, să îi ofere premiul cel mare
pentru strădania ei de a juca în piesa
altui necunoscut.