Diavolul timpului e vesel.
S-au irosit pădurile în van.
Au început să fiarbă incredulii -
Supuși ai lavei - luptă în cazan.

Se resmintesc corăbii de la rute,
Se readuc în ochi cadavre vechi.
Ies zombi să cerșească bani pe strade
Cu inimi sângerate și perechi.

O să ajungem să ciocnim la masă
Pahare moi cu clinchetul ciobit.
Și dacă va mai exista vreo rană
O vom mânca de zgaibă hămesit.

Arhangheli ai minciunii și ai fricii
Stârpim în noi și ultima sclipire.
E istov mare a urca pe creste
Și amărui e gustul de iubire.

Dar e plăcere să trăiești degeaba.
E dulce carnea putrezită-n dinți.
Că suntem tineri, avem timpu-n față
E vreme multă pentru biruinți.

Nu are rost să ne-ntrebăm de ce
Nu își găsește gândul implicare.
Viața merge înainte ca
O uliță firavă, ocolitoare.

Suntem puternici încă și zglobii
Ne credem în junețea firii moarte -
Copii ce pot să mute munți din loc
Cu o baghetă de voinți deșarte.

Vom crește și vom învăța că lumea
E cum o facem, nu cum o vedem.
Și că trăind ne refuzăm puterea
De a muri atunci și cum o vrem.

Craiova, 2 mai 2009 după excursia pe Argeș în sus