A mai trecut un an, o lună și o zi,
Din viața mea cea tumultoasă
Lăsând în urmă amintiri,
Nu întotdeauna prea frumoase.

Îmi trăiesc viața precum se știe,
Ca o pasăre singură, într-o colivie,
Ieșind din când în când după mâncare,
În zilele senine și cu soare.

Auzul și vederea, încet mă lasă,
Precum apare ceața dimineață.
Iar eu, accept cu resemnare această stare,
Nefiind, pentru nimeni o povară.

Și uite așa-mi trec ani mei,
Precum cad frunzele din tei.
Teiul vara înflorește,
Iar toamna se-ngălbenește.

Cam așa pățesc și eu,
Când trece un an de-al meu.
Vara simt că-ntineresc,
Iar toamna că-nbătrânesc.

Lugoj, februarie 2007