am încetat să-mi imaginez unele lucruri. de exemplu
nu pot să-mi imaginez viața aceasta din moartea aceasta.
nu-mi mai spun de o sută de ori că mai urmează ceva
nu vorbesc cu iarba
și nu îmbrățișez câte un copac mai bătrân doar de dragul de a simți scoarța tare intrând în carnea mea.

nu ascult prognoza meteo nu-mi pasă că nu mai plouă nu-mi pasă că ai plecat cu alta nu-mi pasă că nu mai vii nu-mi pasă că lumea se termină cu o margine ridicol de simplă nu-mi pasă.

îmi amintesc un cer bătrân înghesuit într-un suflet străin. îmi amintesc multe multe cuvinte și pe tine regele tăcerii năuc în mijlocul lor. am vrut să-ți spun de o mie de ori că ador liniștea ta. că-ți dau sângele meu ca să te încălzești când ți-e frig.

dar am uitat să-ți spun că moartea e un fel de lebădă și ea tace ca și tine ca atunci când m-ai trimis cu monstrul acasă și eu am tăcut
atunci când niciunul nu puteam rosti Tatăl Nostru
niciunul nu eram aproape de nimic
și asta a fost prima clipă de singurătate.