Sunt o fiică a pământului…


Îmi place să umblu desculță prin iarba moale,
Mătase mângâietoare-a picioarelor goale,
Să-i simt răcoarea urcând năvalnic înspre piept,
Cu simțuri deșteptate, spre zare ochii-ndrept,

Să-mi umplu privirea de verde și albastru,
În crudul câmpiei să fiu ca pe cer un astru,
Un firișor firav de iarbă m-aplec să rup,
Mireasma pământului încolăcește-al meu trup...

Sunt o fiică a pământului de mii de ani,
Legată de el prin rădăcini de sălcii și platani...
Mă-ntind pe iarbă, inima-i generoasă s-ascult,
Bătând sacadat într-al Universului tumult.

Sunt o fiică-a pământului și nu mi-e rușine
Să-mbrățișez un copac cu preaplinul din mine
Sau goliciunea pe patul ierbii s-o întind
Cu gâze și păsări armonia sărbătorind...