Nu ți-am spus niciodată:
Ești atât de dulce când faci poezii

Pari atât de mic și ridicol
Înotând în apele tulburi ale opiniilor tale,

Ca un poet pierdut, obișnuit să fie mare
Fără să dea nimic în schimb

În nopți afumate și tulburi,
Când iarba plutește prin colțuri și scrii,

Un vers ratat și-o părere fragilă
Cuvinte pocnind în binare cărări,

Despre ultimul vers afumat. Iar tu scrii…