- Noapte bună, pomișor,
Spuse ea cu glas subțire.
Și el, frunzei:
- Somn ușor!
ÃŽnainte de trezire...

Apoi
- Bună dimineața!
- Zorii... cum mi te găsesc?
Netedă ei îi e fața,
Iar lui ochii-i strălucesc.

Plin de rouă,-i mai atent
Să o scuture pe ea,
Cu un gest atât de lent
Că în veci
Nu-l va uita...

- Mulțumesc, un foșnet lin
Se aude dintr-o clipă -
Ce trecu-ntr-un ceas senin
Ca bătaia de aripă.

- Cu plăcere, frunză mică!

- Cred că și cu bucurie...

- Poate, dacă nu ți-e frică...

- Frică? De ce să îmi fie?

- Să nu mori, că bucuria
Nu-i ușoară...

- Nu-i? Ba, da...
Zise frunza înainte
Să o smulgă cineva.