EL:

Îmi îngrop sufletul
între sânii tăi goi,
dezbărați de trup.

ÃŽmi potolesc setea
cu lacrimile tale,
născute din nepăsarea mea.

ÃŽmi scutur frunzele
peste fiorul genelor tale,
îndoliate de tristeți.

Îmi plâng neputința
peste pântecul tău,
rotunjit de rod.

EA:

Dacă aș fi lacrimă,
ți-aș săruta ochii,
întunecați de iluzia
tristeții.

Dacă aș fi floare,
ți-aș înmiresma diminețile,
însingurate de dorul
urmașilor.

Dacă aș fi vânt,
ți-aș mângâia părul,
încărunțit de moartea
viselor.

...Dar sunt femeie
și nu știu decât
să iubesc.