stăteam față în față pe banchiza portocalie departe la pol
împresurați de marea cu delfini
fusta ta îmi atingea genunchii și fardul ușor de pe umerii obrajilor tăi
îți chinuia ochii galbeni; un mecanism complex crea o tensiune-ntre noi
un fel de lipsă de speranță rigidă
rochia ta ecosez atârnă înțepenită, cuvintele cum erau spuse se aruncau în panică în apa tăcută
sânii tăi abia mai aveau voința să-ți bombeze pulovărul...
bucata ta de banchiză s-a desprins încet de cristalul portocaliu, a lăsat
vederii paralizate o muchie de sticlă, și straturi de fosile ciudate
fără vârstă, fără nume; noi stăteam față-n față, privind cum întâi
prin canalul îngust trece un pește-torpilă și apoi se strecoară o focă
și în curând între noi navigau remorchere și traulere
și tu pe aisbergul tău permiteai părului tău să fluture, unghiilor tale să se cojească
pântecului tău să se umple de metal brut, zgrunțuros, albăstrui.