Se duc părinții-n lumea frântă-n două
Ei spun că mor, că trebuie să moară
Părinții noștri, fluturi care zboară
Spre alte flori necunoscute nouă.

Nu ni se plâng, ei sufera-n tăcere
Dar își doresc să-i vizităm mai des,
Să poată lăcrima pe-ascuns și de plăcere
Alături de-o iubire fără interes.
Devin tăcuți și mai ursuzi din fire
Și-i prețuim mai mult când nu mai sunt
Deși ne-a despărțit doar o privire
Iar sub picioare-un metru de pământ.

Părinții noștri-s diamante rare,
Bijuterii cu suflet în priviri,
Pierdute-n depărtarea lumii pe cărare
Sau rătăciți prin colțuri de-amintiri.
Așa sunt ei curați ca o ninsoare
Care-nvelește ura pe pământ,
O stea apusă-n nu știu care zare,
Un nor gonit prin univers de vânt.

Se duc de lângă noi în alte galaxii
Și nu vom ști vreodată ce-au dorit,
Dacă le-am fost atât de dragi și de târzii,
Dacă neputincioși în suflet i-am rănit.
Părinți frumoși, bolnavi de așteptare
Să le deschidă ușa dragii lor copii
Mai mor din când în când de supărare
Când stelele se sting în lumea celor vii.