de cîte ori mă așez lîngă roșeața obrajilor tăi
cu obrazul meu pal
o pasăre își face cuib între noi
și depune un ou

nu știu cînd m-a părăsit îngerul
era pe vremea cînd nu te cunoșteam
orfan de înger ți-am atras admirația
și mi-ai propus cuib
ziceai
îngerul meu are două aripi
e blînd și ascultător
îi arunc cîteva firimituri
și-mi ascultă dorințele

am acceptat datorită frumuseții albe
lucind în pupilele tale
de atunci am pus la cale
crima oribilă
cu certitudinea că-mi vor crește aripi

în ziua în care zăcea inert ai plîns
și multe zile apoi
ochii ți-au devenit izvor
și apoi au secat
băteam din brațe pînă am învățat să zbor
te-am luat de mînă să privim de sus
durerea prinzînd rădăcini

osteniți am lepădat altitudinea
asemenea muritorilor
și chipul tău roșiatic
mai speră
chipul meu alb
asemenea pasării
ce depune un ou.