nu există ușă pentru cheia asta, o privesc fără să mai caut
așa cum nu mai caut emoția pentru trup
emoția asta rară care nu poate fi ucisă decât
cum este ucis un șarpe unteca
dacă stai nemișcat, fără teamă, te lași înghițit
iar înăuntrul lui scoți pumnalul
și spinteci

aș putea să o arunc, oricum nu mai folosește nimănui
dar nu mă pot hotărî unde
nu vreau să fie găsită de nimeni
nu vreau să ruginească, nu vreau să fie topită
așa cum nu vreau nici să intre cineva
în inima emoției mele și să aibă arma lui
mai puternică decât inima ei
să o poată lovi

și chiar dacă noapte de noapte încerc toate aceste lucruri
cu deosebită răbdare și cea mai adâncă liniște
iubesc inutilitatea singurei chei
păstrez întreagă orice emoție rară, vine mereu
peste mine o dimineață rece
și crudă