Acum te poți prăbuși!
îi spuneam, din toată frunza
te poți prăbuși în potecile
trase de cocori pe azurul
veșted ca menta.


Surâzi!
Sunt pești în surâsul tău,
pești care se zbat
pe masa mea de sărac,
sunt greieri în tăcerea ta
și-i pot strânge cu palma
pe mahrama udată de lacrămile
Mamei mele care, cum ți-am spus
altădată, s-a prăbușit într-un cântec
de dragoste și a pierit prin fereastră,
prin boabele de rouă ce bine pot fi
făpturi ale Domnului…


Prin fereastră privea cineva nevăzut –
era tatăl meu despovărat de gloria lumii,
cheltuit de cețuri și melancolie,
de pasul culegătorului
de vie…


din volumul Priveliștile Scribului, 2007