Nu știu să plec când zorii cerșesc leagăn pe brațele mele
Iubesc fiecare secundă dar tac.
Chem floarea de crin, rătăcesc prin amurg
Mă lovesc de cuvânt, citesc un gând
Adorm și visez, răspund de timpul acoperit în culoare.

Când totul devine o simplă impresie
Mă plimb în virgule mă întorc la șoapte târziu
Gust din singuratate, iar apoi strig
În ciuda poveștilor nu stiu să plec pentru că foarte devreme
Trebuie să întorc langâ zorii care cerșesc leagăn pe brațele mele.