Zbârlită, vremea, își arată colții
Și biciuie nervos, din cer, pamântul
Lungi tunete trezesc până și morții
Și liniștea își calcă legământul

E voce aspră, de natură supărată
Și nimeni nu-i întoarce-acum rostirea
Din ceruri vine groaza-ntruchipată
Nu mai găsești niciunde nesimțirea

Când țipă astfel Dumnezeu la tine
Nu ai curaj nici să ridici privirea
Acum nici o vrăjeală nu mai ține
Acum înveți ce-nseamnă Mântuirea