Nu există lacrimi de bucurie,
Doar acea scânteie de nebunie
Acea speranța oarbă ce se-nalță
Numai pentru a decădea
În dezolare rece ca o faianță.

Tu singur plângi, căci singur ești
Nu poți nici măcar în oglindă să te privești.
Tăcute lacrimi cad ca un chin,
Provocând durere
Ca după îmbătare cu vin.

Privești in sus cu ochii crăpați
Te ard, te dor acești ochelari sparți,
Dar tot privești la o scăpare
Îți vine odată-n minte
Ea vine și dispare.

Nimic nu poți face, ai decăzut,
Continui totuși să trăiești
Și speri că vei fi văzut
O clipă de sclipiri lumești.