Toamna a trecut si tremura in zare,
banuindu-se iarna cu pletele ei argintii...
parca vad iar urme prelungi ale trecerii noastre prin vara,
tipare idilice ce repeta povestea de vis a iubirii...
Nu stiu cine esti dar simt ca te stiu de mult,
dintr-un timp in care nu eram decat visul unei mame.
Nu stiu ce a urmat dupa tine..
eram un copil al unei lumi crude,
am crescut cu gandul la acel vis numit fericire,
cautand sa alung tot raul lumii cu zambetul meu.
Te-am chemat mult timp fara cuvinte dar nimeni nu raspundea.
Intr-o noapte a raspuns pentru tine un gand.
Intalnirea noastra a fost
ca o cautare in noapte cu maini febrile de dor.
Nu o sa incerc sa te cunosc mai mult,
nimeni nu poate sa cunoasca pe nimeni.
Stiu ca oamenii sunt trecatori...
nu exista un timp stiut in care cineva pleaca.
Te-am vazut venind si intrand in gandurile mele,
mi-e teama sa te las in inima mea
pentru ca deja mi se pare ca vad
cum pier in Noiembrie pasii tai