Între mine și umbră sunt balansoare albe
oasele mele ca un păr lung de mireasă
caută decembrie
în chip de suflet neatins

las hainele sub ploaia depigmentată
gleznele se-agață de un trup neutru
pe limba uscată îmi cresc straturi de violet
- acest joc prin culorile marginilor -

autobiografia e carapacea ferestrei
văd orașul meu contemporan cu uitarea
unde oamenii abia înainte de moarte
rostesc primul cuvînt

îmi pulsează-n palme capilarele zăpezii
pentru un transplant de iubire
eu și iarna ar trebuie să avem
aceeași grupă de sînge
simt cum în locul meu
caută drumul de întoarcere
un străin.